Leneveala de innaintea furtunii...

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca de luni (adica peste 2 zile) incepe scoala ma topesc toata...ppffff..iar trezit de dimineata, iar somn parca pe fuga si rugaminti interminabile pentru bunul Dumnezeu ce surprind dorinta pentru un weekend cat mai chill...si daca se poate aparent cat mai lung posibil...
Cand eram mici si ii auzeam pe batrani spunand ce trece vremea si ce-am crescut ni se parea ca spun toate astea doar asa...in zadar...Dovada ca am dreptate este chiar comportamentul unei verisoare..I-am spus astazi ca a crescut, iar ea mi-a raspuns ca multa lume i-a spus asta dar ea nu observa...;))) si asta pentru ca traieste asa cum fiecare la randul nostru traim, in setea de cunoastere, de dobandirea varstei necesare s.a.m.d. Nu stiu de ce am ajuns sa spun asta cand defapt ce ma framanta este cu totul altceva...Probabil ca daca m-as chinui as putea ridica un pod de trecere de la un subiect la altul pentru a nu te pierde.Imi amintesc zambetul inocent al copilului ce-si imparte jucaria cu amicul de nazbatii, pe o paturica in fata blocului.Imi vin in minte serile de vara cand stateam pana tarziu si jucam ascunselea in incinta (odata am uitat de frate-miu...;)))) si a disparut...dar asta va voi povesti poate cu alta ocazie).
Asadar, prietenia...nu stiu...oare chiar exista?Chiar am ajuns sa imi pierd speranta in a o gasi in pofida faptului ca ani intregi de zile am crezut ca am gasit-o, ca am cei mai buni prieteni si nu stiu ce m-as face fara ei...si asta pana cand mici probleme apar, timp potrivit pentru ca toti sa-si dea mastile false jos, sa observam cat suntem de diferiti, sau mai bine zis cat de diferiti ne-am format a fi impreuna.Si tot ce am descris...nu mi s-a intamplat odata...nu este un caz rar si nici macar unic.
Stiu ca poate voi mai avea dezamagiri in prietenie.Poate asta a fost doar inceputul...Mi-e dor de clipele frumoase!Nu-mi vine sa cred ca au trecut, ca au trecut (Cchiar si) atatia ani de cand alergam prin ploaie impreuna, de cand ne dadeam cu nailonul pe deal iarna...dar..da..au trecut ani...care nu se vor mai intoarce...

2 comentarii:

Unknown spunea...

da, prietenia trece, se stinge ca o lumanare de care nu ai grija, e de ajuns o singra pala de vant si gata. a disparut. greu o mai aprinzi la loc, trebuie sa cauti chibritul atat de necesar, iar daca nu ai cum sa faci rost de el..s-a terminat. Si chiar daca aprinzi din nou lumanarea, ceara e la jumatate, si din cauza uzurii poate se va stinge mai repede, nu stii. In ciuda acestor lucruri nu trebuie sa iti fie frica, aza zisi prieteni de distractie gasesti oricand oricunde, nici nu trebuie sa ii cunoasti ca sa te distrezi calumea cu ei :)) Prieteniile adevarate se gasesc greu asa ca mai bine renuntam sa le cautam, vor veni de la sine. Carpe diem! Sa ne bucuram de ce avem ;))

Bianca spunea...

Imi place foarte mult paralela cu luminarea si etc.:) Din pacate ai dreptate si trebuie sa ne limitam, sa intelegem conjunctura in care exista prieteniile si se nasc azi...