E noapte.E tarziu.Nu am somn, ascult acorduri fine de muzica ambientala si iar am picat pe ganduri.De fiecare data ma gandesc cu ciuda la faptele care le-am facut cu mai putina tactica, fapt pentru care acum, impropriu spus, platesc.
Eu sunt o fiinta prietenoasa si cu multe defecte.Fiecare le avem. Poate pe unele nu le realizam pana cand o persoana ni le evidentiaza.Uneori insa ma gandesc daca intr-adevar am de schimbat ATAT de multe la mine.E ciudat sa admit de cate ori in astfel de momente melancolice am luat hotararea: "De azi nimic nu va mai fi la fel.Ma schimb."
De schimbat m-am schimbat...Am invatat sa fiu putin mai rezervata.Un pas inainte.Am invatat sa tac, sa rad si sa glumesc, sa nu mai cred ca tot ce zboara se mananca si ca oricat as cauta nu mai visez sa gasesc prietenul adevarat.
...dar ma tem ca mai am atat de multe de schimbat la mine incat nu stiu cu ce sa incep.
Ti s-a intamplat sa iti doresti sa nu fii intalnit o persoana innainte? Si nu ma refer la faptul ca respectivul/va ti-ar fi cauzat un oarecare rau, ci pentru ca...nu te asteptai ca dupa ce "fiecare merge acasa" sa nu mai existe discutii.Imi place sa cunosc oameni.Sa ii cunosc dincolo de numele pe care fiecare il purtam, sa inteleg tainele si gandurile care le poarta...si de aceea uneori ma intreb cum poate scadea deodata acel interes doar pentru simplul fapt ca cele doua persoane nu mai sunt una langa alta.
Problema este ca da! Ma atasez de oameni, de acei oameni care ma fac sa rad, in care descopar o parte din mine...
Oare gresesc atat de tare?
